Cea mai importantă companie de petrol și gaze din România și regiune, OMV Petrom, și-a majorat cu peste 50% profitul net, la 3,9 miliarde lei, în primele 9 luni ale acestui an în pofida unei scăderi cu 19% a profitului în trimestrul al treilea, ca urmare a reducerii vânzărilor, atât de gaze, cât și de electricitate, compensate parțial de impactul prețurilor mai mari la energie electrică, România fiind cea mai scumpă piață spot din Uniunea Europeană în perioada iulie-septembrie.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a vândut pe piața angro curent cu livrare peste 3 ani, în 2027, o raritate pe piața locală, cel puțin în ultimii ani, de la tensiunile și incertitudinile survenite după finalul pandemiei COVID-19 și mai ales după agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei.
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, și-a redus cu 5,5% producția în cel de-al treilea trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut și 2,6% comparativ cu cea din trimestrul precedent ala cestui an. Scăderea producției de gaze, de 6,75%, a fost mai accentuată decât cea de țiței, de 3,7%, în principal ca urmare a reviziilor efectuate.
Producătorul de energie electrică Rezolv Energy, controlat de fondul de investiții în infrastructură durabilă Actis, care se află în curs de preluare de către compania americană de asset management General Atlantic, a încheiat un nou contract de vânzare în avans, pe ani de zile, a electricității ce va fi produsă de viitorul parc eolian de peste 460 MW Vifor din județul Buzău.
Compania de stat Hidroelectrica (H2O), cel mai mare producător de energie electrică din România și totodată cel mai mare furnizor de curent electric din piața concurențială, listată triumfal luna trecută la Bursa de Valori București (BVB), a vândut o cantitate totală de energie de 11.460 GWh în prima jumătate a anului, din care 10.625 GWh din producția proprie și 835 GWh din achiziții de la terți.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, are de vândut angro anul acesta, la preț reglementat de 450 lei/MWh, o cantitate de puțin peste 4,1 milioane MWh de electricitate.
"Reacția băncilor centrale (în special a FED, banca centrală a SUA), care au rulat programe de stimulare a economiei la o scară fără precedent pentru a compensa efectele devastatoale ale lockdown-ului economic mondial, este un alt catalizator și totodată amplificator al creșterilor prețurilor tuturor claselor de active", scrie conducerea Hidroelectrica în raportul pe 2021.
Producătorul hidro controlat de statul român prin Ministerul Energiei a cerut aprobarea acționarilor pentru a lansa o procedură publică de achiziție de servicii de consultanță specializată, evaluare și intermediere fuziuni și achiziții (M&A), precum și de servicii de consultanță tip due dilligence, în vederea achiziționării "a maximum 3 societăți care activează în domeniul furnizării energiei electrice".
Producătorul hidro controlat de statul român prin Ministerul Energiei a lansat o procedură publică de achiziție de "servicii de consultanță specializată, evaluare și intermediere fuziuni și achiziții (M&A), precum și de servicii de consultanță tip due dilligence, în vederea achiziționării unei societăți care activează în domeniul furnizării energiei electrice și gazelor naturale".
La 2 luni după liberalizarea prețurilor la energie electrică pentru populație și la 8 luni de la dereglementarea pieței de gaze naturale, timp în care și-a atras numeroase reproșuri privind modul cum a gestionat procesele, în special din punct de vedere al insuficientei informări a consumatorilor casnici, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a demarat o licitație pentru a achiziționa de pe piață servicii de call-center dedicate chiar informării acestora, serviciul propriu de acest tip al instituției, lansat în ianuarie, nemaifăcând față.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, care de anul trecut a intrat mai agresiv pe segmentul de piață al consumatorilor casnici în perspectiva dereglementării prețurilor pentru aceștia, inclusiv după "semnale" în acest sens ale șefului Ministerului Energiei, acționarul său majoritar, spune că nu mai face față logistic cererilor persoanelor fizice care vor să încheie contracte de furnizare concurențiale și ia în calcul fie automatizarea, fie externalizarea procesării acestor cereri.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, care de anul trecut a intrat mai agresiv pe segmentul de piață al consumatorilor casnici în perspectiva dereglementării prețurilor pentru aceștia inclusiv după "semnale" în acest sens ale șefului Ministerului Economiei și Energiei, acționarul său majoritar, vrea acum să-și cumpere o aplicație software centralizată de management al relațiilor cu clienții finali cărora le furnizează electricitate, atât persoane juridice, cât și fizice.
GEN-I, controlată de statul sloven, se ocupă cu furnizarea și tradingul de energie electrică și gaze naturale și are operațiuni în Austria, Italia, Bulgaria, Serbia, Bosnia-Herzegovina, Croația, Macedonia, Kosovo, Albania, Grecia, Turcia, Ucraina și Georgia. Anul trecut, compania a înregistrat venituri de peste 2,2 miliarde euro și un profit net de peste 15 milioane euro.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a anunțat deschiderea de astăzi a unui call-center pentru consumatorii finali care au sau doresc să încheie contract de furnizare de curent electric cu compania. Anunțul vine în aceeași zi în care a fost consființit oficial eșecul consorțiului autohton Hidroelectrica/Electrica/SAPE de a achiziționa activele deținute de ČEZ în România, grupul ceh aprobând vânzarea acestora către fondurile administrate de Macquarie Infrastructure and Real Assets (”MIRA”).
Măsura a fost gândită întrucât, potrivit Executivului, sistemul energetic național s-ar confrunta cu riscuri majore privind funcționarea în siguranță fără aportul producției de energie pe bază de cărbune al termocentralelor Mintia și Paroșeni din cadrul Complexului Energetic Hunedoara.